Alergarea pe distanta lunga , Sport Cultura Generala

Concursurile de alergare pe distanta lunga (mai mare de 5000 m) sunt considerate probe de rezistenta datorita solicitarilor mari pe care le exercita asupra mintii si corpului.

Alergarea pe distanta lunga nu se rezuma doar la a avea puterea si rezistenta fizica pentru a alerga pe distante lungi, ci necesita si putere si rezistenta mintala pentru atingerea telului final. Antrenarea pentru astfel de probe este initial un proces de construire a unei rezistente fizice si mintale pentru ca atat mintea cat si corpul sa se armonizeze si sa se concentreze in vederea atingerii unei anumite tinte.

Muschii membrelor inferioare trebuie dezvoltati pentru a fi suficient de puternici incat sa parcurga mai multe mile pe pista si totodata sa fie intr-atat de agili incat sa reactioneze la orice solicitare si sa reziste la epuizarea provocata de adunarea acidului lactic in muschi. Alti factori vitali ai antrenamentului sunt rezistenta respiratorie si dezvoltarea capacitatii plamanilor.

Rezultatul antrenamentelor ar trebui sa fie un echilibru al vitezei si al rezistentei. Viteza si reflexul rapid nu sunt suficiente pentru o cursa de 42 km de maraton, dar cu ajutorul lor atletul poate evita pericolul de a fi lovit cu coatele la inceputul cursei, se poate tine la distanta de concurenti in timpul cursei si poate incheia cursa cu un sprint daca este necesar.

In ceea ce priveste eficienta muschilor, alergarea pe distante lungi necesita mai putina vigoare; in schimb se cere un nivel mai mare de rezistenta a muschilor. Muschii consuma o cantitate mare de oxigen in fiecare secunda a cursei si fibrele trebuie sa fie capabile sa il consume cat se poate de bine. Acest lucru implica dilatarea arterelor care transporta sangele spre muschii importanti, precum si contractia altora, de exemplu, in stomac si in intestine.

Antrenamentul trebuie orientat spre constructia capacitatii vaselor sangvine importante. In celule exista structuri specializate de tipul mitocondriilor, care ajuta la procesul de fabricare a „combustibililor musculari”. Acest proces apare in special in muschii cu „contractie lenta”, deosebit de importanti pentru solicitarile alergarii pe distanta lunga.

Alergatori de marca pe distante lungi :

• Finlandezul Paavo Nurmi a castigat noua medalii olimpice de aur in anii 1920 si a stabilit 20 de recorduri mondiale.
• Cehul Emil Zatopek a doborat recordul mondial pe toate distantele intre 5.000 m si 20.000 m, intre 1948 si 1952.
• Rusul Vladimir Kuts i-a urmat lui Zatopek ca cel mai bun alergator pe distanta lunga al lumii, la mijlocul anilor 1950. El a castigat medalii de aur la proba de 5.000 m si 10.000 m la Melbourne si a stabilit un record mondial de 13:35 secunde la 5.000 m la Roma.
• Intre 1951 si 1981 americanul Ted Corbitt a alergat un numar record de 147 de maratonuri si 51 de curse pe distante mari.
• Pe parcursul anilor 1960 – 1970, la alergarile pe distanta lunga s-au remarcat o serie de sportivi kenyeni. Succesul atletilor etiopieni (precum Abebe Bikila) si kenyeni a fost pus pe seama faptului ca antrenamentele acestora se desfasurau la altitudine mare, pentru optimizarea tehnicii de respiratie.
• In anii `90 atentia a fost captata de atletii chinezi, care au cucerit in total 22 de medalii. Se presupune insa ca succesul lor s-a datorat unui regim de antrenare completat cu droguri.